Are Coranul vreo legătură cu Biblia ?

by PREOT TEODOR on February 22, 2011 · 17 comments


Întrebare:

Nu am citit Coranul(şi nici nu am de gând pana nu am înţeles Biblia toata) ,dar din discuții avute cu musulmani,se pare ca avem un trecut comun,pana la un punct.
Daca m-ați putea lămuri in câteva cuvinte…Va mulțumesc

Da, Coranul are anumite lucruri comune cu Biblie, dar ca să înţelegem în ce fel, mai întâi trebuie să vedem cine au fost,

Persoanele care au avut  influenţă asupra lui Mohamed.

1.Monahul Bohaira

Predania islamică spune că atunci când Mohamed avea 19 ani, el l-a însoţit pe unchiul său într-o călătorie în Siria. Acolo Mohamed s-a întâlnit cu un monah creştin pe nume Bohaira. Sursele spun că acest monah ar fi proorocit ceva cu privire la viitorul lui Mohamed şi chiar l-ar fi lăudat. Evident este că Mohamed a avut posibilitatea să discute cu acest monah.

2. Verişorul lui Hadidja soţia lui Mohamed

Au existat mai multe persoane prin care  Mohamed ar fi putut auzi anumite relatări Biblice. Una dintre ele a fost verişorul soţiei sale Hadidja, pe nume Varakva. Se ştie bine că anume în timpul când Mohamed a avut prima vedenie, Varakva traducea o parte din Noul Testament în limba arabă. În următorii 15 ani şi chiar până la moartea sa, Varkva a avut o relaţie foarte strânsă cu Mohamed.

3.Trei dintre soţiile lui Mohamed

Cel puțin trei dintre soţiile lui Mohamed, cunoşteau o mare parte din relatările Bibliei şi învăţăturile Ei. Sofia şi Reihana erau iudeice iar Mariia se crede că a fost creştină. Mai mult ca probabil că şi soţiile lui să-i fi povestit din cele ce ştiau din Biblie. Un lucru putem spune cu certitudine, că ele nu au cunoscut mesajul Sfintelor Scripturi niciodată, pentru că dacă l-ar fi cunoscut, atunci l-ar fi confruntat pe Mohamed cu adevărul Sfintelor Scripturi.

Afară de toate aceste persoane, Mohamed încă din copilărie cunoştea şi alte culturi. Astfel, pe lângă religia sa păgână arabă în care se afla înainte de islam, el cunoştea şi alte religii ale lumii şi una din ele era Creştinismul. Respectiv putem explica foarte uşor de ce anumite relatări Coranice sunt similare cu cele Biblice. Dar vreau să ştii că nu numai Biblia a slujit ca izvor de inspiraţie pentru Mohamed. Au existat cel puţin 5 surse din care Mohamed s-ar fi putut inspira. Deci să privim la,

Izvoarele de inspiraţie ale lui Mohamed

Profetul musulmanilor a luat atât de multe lucruri din alte religii, cunoscute la acel timp, încât vrăjmaşii săi îl judecau spunând că este un mincinos care le aduce istorii şi întâmplări deja cunoscute cu mult timp înainte. O dovadă a acestor critici este Sura 25:4-6 care spune:

Cei care nu cred  zic: “Aceasta nu este de cât o minciunã pe care el a nãscocit-o şi în care l-a ajutat şi un alt neam.” Însă ei aduc nedreptate şi minciunã.5. Şi zic ei: “Legende ale înaintaşilor sunt cele pe care le-au fost scrise şi ele îi sunt dictate lui dimineaţa şi seara“6. Spune:“L-a pogorât Acela care ştie taina din ceruri şi de pre pãmânt. El este Iertător, Îndurător. (Sura 25:4-6)

Care sunt aceste neamuri despre care vorbeau potrivnicii lui Mohamed şi despre care legende vorbesc ei ? Care sunt aceste izvoare  din care s-a inspirat Mohamed la scrierea Coranului ? Prima dintre ele este,

A. Biblia

O parte din istoriile din Coran sunt luate din Biblie. Ca de exemplu: creaţia, istoria despre Adam şi Eva, Avraam, Moise etc. Multe din aceste istorii sunt foarte aproape de relatarea  Biblică pe când altele sunt o alunecare de la adevăr. De exemplu: în Exodul 32, Biblia spune că poporul Israel  mergând prin pustie spre ţara Canaan s-a închinat unui viţel de aur. Moise în timpul acesta era pe munte cu Dumnezeu. Recomand să citiţi Exodul 32 pentru a înţelege mai bine ceea ce vreau să spun. Coranul relatează aceeaşi istorie şi spune că Samaritenii au fost aceea care au ispitit pe poporul lui Moise(Israel) să se închine viţelului. Însă potrivit istoriei poporului Israel, Samaritenii nu existau încă la acea vreme, pentru că Israel încă nu se aşezase în ţara Canaan. Cei care au fost numiţi Samariteni în Biblie, au fost numiţi după ce Israel a intrat în Canaan. Numele de Samaria a fost dat mult mai târziu și nu în timpul pe când Israel călătorea prin pustie. Apoi în relatarea Coranică (Sura 20:85-90) vorbeşte despre Samariteni ca despre un popor aparte de cel al lui Israel, ceea ce nu este adevărat, nici Biblic şi nici istoric.

Un alt exemplu este cazul Mariei, mamei lui Isus, despre care Coranul spune că a fost sora lui Aron, fratele lui Moise. Aron a avut o soră Maria, dar aceasta nu a fost mama lui Isus. Aceste două Marii au trăit în timpuri  diferite. Între ele este o distanţă de timp de cel puţin câteva mii de ani. Cum a putut Maria, sora lui Aron, fratele lui Moise să fie mama lui Isus ? Este evident că Mohamed a auzit anumite istorii din Biblie, dar nu le-a înţeles bine până la urmă. Din păcate, el nu a avut niciodată ocazia şi abilitatea de a citi Sfintele Scripturi.
Însă  nu numai Biblia a fost sursa sa de inspiraţie, ci au mai existat cel puţin încă 4 surse de inspiraţie. Aceste surse sunt:

B. Apocrifele

Cărţile care nu au intrat în Canonul Biblic, sunt numite cărţi apocrife. De exemplu istoria despre cei 7 tineri care au dormit 300 de ani în peşteră(Sura 18:8-26) a fost luată din cartea “Slava Martirilor”. O altă istorie luată din cărţile apocrife este cea în care se vorbește că Isus a creat o pasăre vie din lut (Sura 3:49). Aceasta din urmă a fost luată din Evanghelia după Toma.

C. Cărţile rabinilor Iudei

În timpul lui Mohamed în Arabia locuiau mulţi iudei. Ca totdeauna, evreii au avut o influenţă foarte puternică atât economică cât şi culturală asupra vecinilor arabi. În Medina locuiau 3 triburi evreieşti prezente pe timpul lui Mohamed. El a avut acces atât la  credinţa cât şi la cărţile lor sfinte. Se poate vedea o legătura între istoriile acestor cărţi şi Coranul. De exemplu relatarea despre Avraam care a fost salvat din flăcările focului (Sura 21:52-72)  se găsea scrisă cu mult înainte, în aceste cărţi ale rabinilor.

D. Religia păgână arabă

Coranul conţine multe obiceiurile religioase care îşi au rădăcina în religia păgână arabă de până la islam. Ca exemplu este pelerinajul la Meka (Sura 2:196-198). Socotirea Caabei ca loc sfânt este tot un obicei ce îşi are rădăcina în păgânismul arab (Sura 5:97)

E. Istorii Persane vechi

“Istoria călătoriei de peste noapte” al lui Mohamed din Sura 17:1, este luată din predania veche Persană în care se relatează istoria unui preot  pe nume Arta Viraf Namak.

Deci în concluzie, ne putem da seama de faptul că Coranul nu este “Mama Cărţilor”, după cum susţin musulmanii, ci o simplă combinaţie a mai multor relatări şi istorisiri adunate împreună de la alte religii existente deja la acel timp. Mohamed a avut posibilitatea să audă anumite lucruri din Biblie, dar din păcate niciodată nu a ajuns să le înţeleagă pe deplin. O! Dacă ar fi cunoscut adevărul Sfintelor Scripturi… lumea ar fi fost altfel azi. Mohamed, nu numai n-a cunoscut, dar nici n-a crezut pe deplin niciodată cele scrise în Sfânta Scriptură.

Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi oamenii să cunoască Adevărul neschimbat al Sfintelor Scripturi care este Cuvântul neschimbat al Lui Dumnezeu.

Trimite prietenilor tăi:

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex
  • http://www.facebook.com/condur.calinroberto Condur Calin Roberto

    Am inteles,O parte din coran e “inspirat” din biblie,dar asha dupa ureche……
    Credeam ca a fost scris asha in timp,ceva de genul cum au fost scrise cartile din vechiul testament
    Multumesc frumos pentru raspuns,am inteles acum, chiar daca acest raspuns a facut sa ridice shi alte intrebari.
    Cu dreagoste shi respect Calin

  • http://www.facebook.com/condur.calinroberto Condur Calin Roberto

    Am inteles,O parte din coran e “inspirat” din biblie,dar asha dupa ureche……
    Credeam ca a fost scris asha in timp,ceva de genul cum au fost scrise cartile din vechiul testament
    Multumesc frumos pentru raspuns,am inteles acum, chiar daca acest raspuns a facut sa ridice shi alte intrebari.
    Cu dreagoste shi respect Calin

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Cu multa placere!

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Coranul a luat multe lucruri din Biblie, problema că nu toți musulmani sunt gata să recunoască acest lucru.

  • Dorel1980

    Ce să iei din Biblie? Greșelile care sunt cu miile. Violurile și incesturile. De ce aceste relatări nu le găsim în Coran?

    Toți profeții au fost musulmani … Avram se ruga lui Dumnezeu și nu lui Isus. Moise se ruga lui Dumnezeu și nu lui Isus. Isus se ruga lui Dumnezeu și nu se ruga lui însuși.

    Iată una din contradicții:
    2 SAMUEL 10:18 ≠ 1 CRONICI 19:18 (700 sau 7000; Călăreţi sau pedestraşi; S’obac sau S’ofac?)

    2 SAMUEL 10:18 Dar au fugit Sirienii de Israeliţi şi David a nimicit Sirienilor şapte sute (700) de care şi patruzeci de mii de călăreţi; ba a lovit şi pe căpetenia Sovac, care a şi murit acolo.1 CRONICI 19:18Dar curând Sirienii au fugit de Israeliţi, iar David, a nimicit Sirienilor şapte mii (7000) de care şi patruzeci de mii de pedestraşi, şi pe Şofac, comandantul oştirii, I-a ucis.

    DE CE EXISTĂ DIVERGENȚE ÎN DATE. OARE DUMNEZEU SE ÎNCURCĂ ÎN CIFRE?

    Și evitați răspunsul cu 3 zile și 3 nopți. Sau credeți așa orbește. Nu contează ce a spus Isus?

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dragul meu, Biblia niciodată nu se contrazice.
    Pe de altă parte, Coranul este plin de contraziceri, și am scris deja vre-o 5 articole cu contraziceri din Coran, de ce nu ai avut curajul să comentezi acolo ? Dacă învinuiești pe Dumnezeu că se încurcă în cifre, cum explici tu că Allah al Coranului s-a încurcat cu câteva mii de ani, când o numește pe Maria sora lui Moise ca fiind și Maria mama lui Isus ?

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dar cum explici atunic versetul acesta din Coran:
    Când Noi înlocuim un semn(verset) cu un alt semn(verset) – şi Allah ştie mai bine ceea ce pogoară! –, ei zic: „Tu eşti numai un născocitor!” Însă cei mai mulţi dintre ei nu pricep. (Sura 16:101) Uite aici dovezi că Coranul a suferit schimbări foarte multe. Deci, nu vă faceți de râs prin afirmații ca și acestea: http://crestinism-islam.com/2011/01/21/cine-a-scris-coranul/ http://crestinism-islam.com/2011/02/24/schimbari-in-coran/

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor
  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Să înțelegem că Dumnezeul desărâșit a revelat lucruri nedesăvârșite ? Azi a spus una și apoi și-a dat seama că nu mai merge pentru om, apoi a spus alta, și tot așa ? Oare nu știe Dumnezeu de la bun început ce este bine și ce este rău pentru om ? De ce a trebuit atunci să anuleze versete din Coran ? Adevărul că Dumnezeu nu are nimic de a face cu această carte…

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dragul meu,

    mă gândeam să scriu un articol despre Maria sora lui Aron și Maria mama lui Isus. Dar am găsit astăzi acest articol care cred că explică foarte bine acest subiect: http://www.raspunsislamului.ro/2009/06/maria-mama-lui-iisus-si-sora-lui-aaron/

  • Guest

    nu se contrazice Biblia?…despre ce vorbiti un exemplu clar este in Marcu 10:18- ”Pentru ce Ma numesti bun?”i-a zis Isus.”Nimeni nu este bun decat Unul singur:Dumnezeu.” ”.de aici se intelege clar cum a pus o distanta si anume ca Isus nu este Dumnezeu ci este Unul singur Dumnezeu ..cand defapt se zice ca Isus e totuna cu Dumnezeu.daca nu e modificata biblia eu ma duc in rai direct cu toate pacatele mele….raspunde ti va rog ;)

  • Corneliu

    Dragi romani,
    Este Coranul o copie a Bibliei? Nu!
    1. Mesajul – Quranul propune religia adevarata a unui mesaj universal de la inceputul timpurilor, a unui singur Dumnezeu, dar a multor profeti. Toti profetii au venit cu acelasi mesaj. Omenirea a fost creata de Dumnezeu si va fi judecata. O viata curata va fi rasplatita, pe cand o viata traita ticalos va fi pedepsita. Biblia (Noul Testament) propune un Dumnezeu impartit in trei entitati, teologia jertfei, s.a.m.d.
    2. Limbajul folosit – Biblia contine cuvinte si referinte gen “prostituata, balegar, organ sexual de magar, incest, viol” – Quranul pastreaza un limbaj nobil, descrierile sunt curate elegante
    3. Impact – Quranul a transformat destinul unui om, al unei familii, al unui oras, al unei natiuni, si in cele din urma al intregii lumi. Islamul astazi are cei mai multi credinciosi practicanti de pe planeta
    4. Continutul cartii – Quranul este o carte in care Allah, ti se adreseaza direct, si fiecare cuvant este plin de sensuri, si de inteles. Quranul este plin de intelepciune, de sfaturi, de lectii, de avertismente.
    5. Miracolul – Quranul in sine este un miracol, fiind pastrat in forma originala de a lungul a mii de ani, un fenomen unic. O alta proprietate unica este usurinta cu care poate fi memorat, mii de pagini, sunt memorate de milioane de oameni – este cel mai mare exercitiu colectiv de memorizare in istoria omenirii. Spre deosebire de Quran, nici un crestin nu a memorat Biblia. De fapt cred ca este greu sa retii primele trei versete din Biblie, daramite toata cartea..

  • Gigel61

    Dragi romani,
    Coranul nu este o copie a Bibliei, doar relateaza unele evenimente cuprinse in Biblie ,cu observatia ca multe evenimente sunt relatate gresit.
    Coranul si Hadisurile sunt carti care inspira oamenii unei religii spre relatii de pedofilie ,prostitutie(casatoria temporara) ,violenta fata de femei ………
    Si papagalii repeta niste cuvinte ,dar aceasta nu-i face oameni .Faptul ca unii oamenii au memorat Coranul nu inseamna si ca acei oameni au o viata sfanta si sunt placuti lui Dumnezeu .Noi nu trebuie sa fim recitatori ci traitori .Oricum Biblia este mult mai voluminoasa decat Coranul .Pentru oameni grei de cap ca tine poate este greu sa retii primele 3 versete din Biblie, dar pentru altii nu este ,nici chiar in ebraica .

  • Corneliu

    Gigel de ce incerci sa ma jignesti? Chiar crezi ca sunt greu de cap? Daca vrei sa imi demonstrezi ca argumentul este gresit sunt sigur ca poti gasi un mod mai elegant de exprimare

  • Gigel61

    Draga Corneliu imi pare ca am raspuns in modul in care am facut-o ,dar am raspuns la nivelul la care tu ai comentat.
    Tu ce ai incercat sa demonstrezi in comentariul tau ? Coranul este mai valoros pentru ca nu foloseste cuvinte ca :balega ,prostituata ,viol,incest…….(organul sexual de magar nu este folosit in original ,unele traduceri l-au adaugat) ? Cuvintele folosite sunt cuvinte care arata o situatie, o realitate, un eveniment . Ce parere ai de multele indemnuri coranice “nobile” ca :”ucidetii”? Unde vezi nobletea in “ucideti “?
    Faptul ca mii sau milioane de musulmani memoreaza Coranul nu-mi spune nimic, eu vad hoarde de musulmani care ataca biserici si proprietati crestine in Egipt ,Pakistan ,Sudan ,Nigeria ,Indonezia.
    Aceasta este religia adevarata ,sa memorezi si sa te comporti ca animalele .Eu nu cred ca este cel mai important sa memorezi cuvant cu cavant niste versete ci sa intelegi ideea ,dar te asigur ca sunt multi care au memorat nu numai primele 3 versete din Biblie dar chiar multe alte sute si chiar mii

  • Corneliu

    Intrebarea era: este Coranul o copie a Bibliei?
    Demonstrez contrariul prin a arata ca sunt diferente imense intre Coran si Biblie, raspunde punct cu punct
    1. Mesajul teologic
    2. Limbajul folosit
    3. Impactul creat
    4. Continutul cartii
    5. Miracolul cartii

  • Gigel61

    Raspunsul este ; Coranul nu este o copie a Bibliei ,dar contine unele evenimente biblice in general denaturate .
    Intr-adevar diferentele sunt imense.
    1. Mesajul teologic confuz,arata un Allah capricios,un Allah care nu are sfintenia ca si atribut.
    2.Limbajul folosit :violent.
    3.Impactul creat : o civilizatie razboinica,pradatoare .
    4.Continutul cartii: plin de indemnuri la violenta .
    5.Miracolul cartii: miracolul se numeste Uthman care a impus o singura versiune,distrugand toate celelalte versiuni .

Previous post:

Next post: