Dacă Isus este Dumnezeu, de ce a spus că nu poate face nimic fără voia Tatălui ?

by PREOT TEODOR on March 11, 2011 · 11 comments

Recent am primit această întrebare la care doresc să răspund în acest articol. 

În Ioan 5:19 este scris: “Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” Dacă Isus este Dumnezeu, de ce spune că nu poate face nimic fără voia Lui Dumnezeu ?

Există trei motive din pricina cărora Domnul Isus a spus aceste cuvinte. Primul dintre ele este din cauza că:

Motivul nr.1: Dumnezeu- Fiul a venit să-L facă  cunoscut pe Dumnezeu-Tatăl

Domnul Isus este Dumnezeu şi aşa a fost din veşnicii. Sfânta Scriptură sune că:

La început era Cuvântul(Isus), şi Cuvântul(Isus) era cu Dumnezeu, şi Cuvântul(Isus) era Dumnezeu. Şi Cuvântul(Isus) S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1:1,14,18)

Domnul Isus Hristos este Dumnezeu de la începutul începuturilor. La împlinirea vremurilor, El s-a întrupat şi a trăit pe acest pământ plin de har şi de adevăr. El a venit să mântuiască ceea ce era pierdut aşa ca prin El  să avem răscumpărarea , prin sângele Lui iertarea păcatelor după bogăţiile harului Său. (Efeseni 1:7) Însă unul din motivele pentru care a mai venit Domnul Isus pe acest pământ a fost ca să-L facă cunoscut pe Tatăl. Dumnezeu este Duh şi cu ochiul omenesc noi nu-L putem vedea. Atunci când Domnul Isus s-a făcut trup, a venit ca să ni-L descopere pe Dumnezeu-Tatăl în toată splendoarea Sa. Când vorbea cu ucenicii Săi, Domnul Isus a zis:

Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” „Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”? (Ioan 14:7-9)

Cine L-a cunoscut pe Fiul, L-a cunoscut şi pe Tatăl. De fapt cunoaşterea Lui Dumnezeu Tatăl este posibilă doar prin Dumnezeu-Fiul, care a venit să ni-L facă cunoscut.  În Isus Hristos, Dumnezeu S-a făcut cunoscut nouă. Astfel tot ceea ce a făcut Isus pe acest pământ, a făcut ca să ni-l arate pe Tatăl în toată slava Sa. Dacă Isus avea să facă ceva diferit de Tatăl, cum putea El să ni-L mai arate pe Tatăl Său ? Tocmai de aceea El spune că nu poate  să facă nimic de la Sine, ci numai ceea ce a văzut la Tatăl Său. De ce aşa ? Pentru că,

Motivul nr.2: Dumnezeu nu se poate tăgădui Singur

Dacă Domnul Isus Hristos, care era Dumnezeu în trup, ar fi vorbit şi ar fi lucrat diferit de voia Tatălui Său, atunci Dumnezeu s-ar fi tăgăduit pe Sine Însuşi. Totuşi Scriptura spune că,

Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. (2 Timotei 2:13)

Te sfătuiesc să citeşti întreaga Evanghelie, şi vei observa că Domnul Isus nu vorbeşte decât ceea ce vorbeşte Tatăl Său, şi Tatăl nu contrazice niciodată ceea ce spune Fiul. Apoi vedem că Domnul Isus a promis că ne va trimite pe Duhul Sfânt(a treia Persoană din Sfânta Treime), şi zice,

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. (Ioan 16:13-14)

Domnul Isus vorbeşte Cuvintele Tatălui. Duhul Sfânt vine ca să ne descopere cuvintele Fiului, care sunt de fapt tot Cuvintele  Lui Dumnezeu. Citind Evangheliile este foarte minunat să observi cum Tatăl, dă toată slava Fiului şi Duhului Sfânt. Fiul dă toată slava Tatălui şi Duhului Sfânt. Apoi vine Duhul Sfânt care nu-şi ia Lui slava, ci o dă toată  Tatălui şi Fiului. Este ceva extraordinar să vezi cum fiecare dă toată slava Celuilalt! Dar vreau să-ţi mai spun încă un motiv, dragul meu, de ce Domnul Isus a mai spus că El nu poate face nimic de la Sine, şi anume din motivul că,

Motivul nr. 3: Isus ne-a dat exemplu cum trebuie să trăim noi ca şi oameni

Domnul Isus Hristos a fost sută la sută Dumnezeu şi sută la sută om. Trăind în trup, El ne-a dat un exemplu cum noi ca şi oameni trebuie să trăim în ascultare de Dumnezeu. Tocmai de aceea, dragul meu, El spune că nu poate face nimic de la Sine. El a dorit ca tu şi eu, privind la exemplul Lui, să învăţăm ce înseamnă ascultarea şi supunerea faţă de Dumnezeu. Spre deosebire de Mohamed, Domnul Isus a trăit exact aşa cum ne-a învăţat, şi a împlinit toate cuvintele învăţate de El. De exemplu Mohamed s-a priveligiat pe sine însuşi în multe privinţe, spunându-le urmaşilor săi, că lui ca şi “trimis” al lui Allah, i se permitea să facă anumite lucruri, pe când urmaşilor săi nu. Un exemplu în aceasta privinţă este numărul soţiilor pe care el putea să le aibă. Domnul Isus a dorit să ne dea un exemplu cum noi ca şi oameni trebuie să trăim în ascultare totală de Dumnezeu.

Dragul meu, vreau să înţelegi că Domnul Isus a avut puterea să facă ce a dorit El, dar este cu neputinţă ca Dumnezeu să se tăgăduiască pe Sine Însuşi. El era Dumnezeu întrupat şi n-a putut vorbi sau face ceva diferit de Dumnezeu Tatăl. Apoi ca şi om, El a dorit ca să ne dea un exemplu demn de urmat cum noi să ne supunem şi să ascultăm de Dumnezeu în fiecare zi trăită pe acest pământ. Dă-mi voie, dragul meu, să te întreb, ale cui cuvinte le vorbeşti tu ? Cui te supui tu în fiecare zi ? Pe cine slăveşti tu prin vorbele şi faptele tale ?

Dumnezeu să ne ajute pe toţi să urmăm exemplul Domnului Isus Hristos! 

Trimite prietenilor tăi:

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex
  • Talmazan4a

    Foarte bune intrebari pentru fiecare om de pe acest pamint.

  • Liudyka

    De ce scrieti “Isus” si nu “Iisus”?
    Oricum,am citit articolul,si am ramas impresionata…

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Draga Liudyka,
    scriu numele “Isus” asa deoarece in felul acesta il gasim scris si pe paginile Sfintelor Scripturi.

  • Caffa

    Am aflat lucruri interesante … pe care nu le pot înțelege.
    /El s-a întrupat şi a trăit pe acest pământ plin de har şi de adevăr./
    Dumnezeu s-a întrupat. Intersant.

    /Lui Dumnezeu Tatăl este posibilă doar prin Dumnezeu-Fiul, care a venit să ni-L facă cunoscut./
    Aici am aflat că de fat AVEM 2 DUMNEZEI.

    Să mai înțeleg din text că Duhul Sfînt este și el DUMNEZEU.

    TOȚI AU ACEIAȘI PUTERE și SUNT EGALI?

    Am înțeles corect?

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Draga Caffa,
    nu sunt 3 Dumnezei. Dumnezeu este UNUL, dar se descopera in trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Trei Persoane intr-o Singura Fiinta. Stiu ca cu mintea este greu sa intelegi acest adevar, dar acesta este Dumnezeul Adevarat care se descopera pe paginile Sfintelor Scripturi, si in viata fiecarui om care cu adevarat doreste sa-L cunoasca.

  • Caffa

    Voi ați diferențiat clar DUMNEZEU TATĂL și DUMNEZEU FIU. Cum să înțeleg eu TRINITATEA? 3 Dumnezei în unu? Și cînd Isus a murit ce s-a întîmplat cu Trinitatea? Timp de 3 zile ce s-a întimplat?

    Unde Biblia vorbește despre TRINITATE? Doar un singur loc și acela este luat în paranteze!?

    Sincer … voi la început vorbiți de trei Dumnezei apoi de unu în Trei sau Trei în una … o încurcătură de neînțeles. Isus nu a spus că este Dumnezeu. Articolul anterior nu a adus nici o dovadă clară /Eu sunt/ – asta nu dovedește Dumnezeirea lui Isus. Toată Biblia dovedește clar că Dumnezeu a fost un om. Oamenii atît de mult l-au iubit că l-au făcut Dumnezeu.

    Trinitatea nu este altceva decît 3 DUMNEZEI în UNA.

    Așa o întrebarea CINE ESTE DUHUL SFÎNT?

  • Caffa

    Avram la cine se ruga? La Isus sau la Trinitate? Sau la DUMNEZEU?

    Isus la cine se ruga? La sine însuși? Sau la DUMNEZEU?

    Vechiul Testament vorbește despre UNICITATEA LUI DUMNEZEU.
    Deuteronomul 6:4-9
    4. Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
    5. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta.
    6. Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău;
    7. Să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli.
    8. Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta.
    9. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.

    Deuteronomul 5:6-7
    6. “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-am scos din pământul Egiptului, din casa robiei.
    7. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

    Să vedem Noul Testamnet unde deasemenea se vorbește despre UNICITATEA LUI DUMNEZEU.
    Matei 19:17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.

    Isus spune clar că UNUL DUMNEZEU este bun. UNUL. Nu trei.

    Eu văd că Dumnezeu este Unul. Mă rog doar la un Dumnezeu. VOI LA CINE VĂ RUGAȚI? LA TOȚI TREI?

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Draca Caffa,
    fii sigur ca vei primi raspuns la intrebarile tale. Dar toate la timpul sau. Ca si om sunt limitat si nu pot sa raspund la toate intrebarile tale intr-o singura zi. Apoi mai sunt si alti oameni care vin cu intrebarile lor, si trebuie sa le raspund. Deci, putina rabdare si vei primi raspuns. Numai ca ma tem ca atunci cind ti se va aduce raspunsul, ca totdeuna il vei privi doar prin ochelarii “marilor” comentatori musulmani.

  • tabyta

    Nu ma rog nici la Maria si nici la sfinti ci Domnului Dumnezeu, Yehova Elohim care este binecuvantat in veci amin!

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Nu încălcăm porunca din Decalog. http://crestinism-islam.com/2011/07/10/nseamna-expresia-sa-nu-ai-alti-dumnezei-afara-de-mine-ca-isus-nu-este-dumnezeu/

  • Gigel

     Draga Atanase de ce ne trimeti sa citim pe Ellen G.White si nu vrei sa citim in Biblie ,sa inteleg ca pentru tine ceea ce a spus  E.G.W are mai multa autoritate decat Biblia ?
    Domnul Isus spune in Ioan 14

    16
    Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac 

    17
    şi anume Duhul
    adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L
    cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.

    Tu spui (sau EGW spune )  ca Duhul Sfant este Domnul Isus fara trup dar in aceste versete Domnul vorbeste despre “UN ALT Mangaietor ” ,vrei sa spui ca Domnul spune despre El insusi ca ar fi “UN ALT ” Mangaietor ?
    De asemenea in Marea Trimitere ,Domnul spune :”Botezandu-i in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh .Dupa cum crezi tu ,Numele Fiului si Numele Sfantului Duh reprezinta acelasi lucru ?

Previous post:

Next post: