“Teroriștii nu sunt musulmanii adevărați. Islamul este religia păcii, dar teroriştii, ei nu înțeleg și nici nu au înțeles niciodată învățătura adevărată a islamului”
Aţi auzit vreodată astfel de afirmaţii ? Eu, de foarte multe ori. Dar sunt aceste păreri adevărate ? Au aceşti oameni dreptate când fac astfel de constatări ?
În acest articol îmi propun să facem o mică analiză a celor 3 grupări de musulmani şi să vedem cine din ei sunt adevăraţii urmaşi ai învăţăturii şi tradiţiei islamice. Vă aduc aminte că toţi musulmanii pot fi împărţiţi în trei categorii. Aceştia sunt musulmanii seculari sau dacă putem spune “sociali”. Adică categoria de musulmani care cred ceea ce învaţă islamul despre bunătate, iertare, şi refuză învăţătura cu privire la războiul sfânt. Acestei categorii le place să creadă că islamul este religia păcii, dar părerea lor despre islam, se bazează pe o lipsă de cunoaştere. Cea de a doua categorie, sunt musulmanii tradiţionalişti. Ei sunt aceia care studiază islamul, tradiţia lui şi sunt de acord că islamul îndeamnă la război sfânt, dar ei refuză să participe în el. Şi ultimii sunt musulmanii fundamentalişti. Anume din această categorie fac parte teroriştii.
Acum, întrebarea care apare în mod normal este “Care din aceste trei categorii sunt musulmanii adevăraţi ?”
Desigur că ultimii, cei fundamentalişti. Voi explica pe scurt şi de ce.
Cu adevărat Coranul conţine mai multe verste care într-un fel sau altul îndeamnă la bunătate. Dar cum rămâne cu toate acele multe versete care îndeamnă la ură şi război împotriva necredincioşilor ? Aici Coranul se contrazice foarte grav. Dar acestea nu sunt unicele contraziceri în Coran. Ca să înţelegem mai bine acest lucru, vă dau un exemplu:
La început Mohamed a interzis musulmanilor să vină beţi la rugăciune ceea ce înseamnă că între rugăciuni, sau noaptea ei puteau chiar să se şi îmbete (Sura 4:43). După aceea în alt loc din Coran găsim alte versete când Mohamed interzice pe deplin alcoolul (ex. Sura 5:90). Şi ne întrebăm de ce Coranul într-un loc permite alcoolul, şi în alt loc îl interzice categoric ? Cu alte cuvinte, de ce Coranul se contrazice ? Aceasta nu este unica contrazicere din această carte. În contextul acesta teologii musulmani au fost nevoiţi să inventeze un principiu de a interpreta Coranul. Acest principiu “nash” spune că o dată ce prorociile în Coran au fost descoperite progresiv pe parcursul a 22 de ani, multe versete au fost descoperite în vremuri diferite şi contexte diferite. De aceea, teologii au hotărât că în cazul în care Coranul se contrazice cu privire la un subiect sau altul, musulmanii trebuie să se conducă după versetele care au fost descoperite cel mai târziu. Ce înseamnă aceasta ? Aceasta înseamnă că dacă la început musulmanii aveau voie să bea alcool numai între rugăciuni, revelaţiile de mai târziu au anulat această permisiune şi au interzis complet consumarea alcoolului. În cazul acesta, musulmanii trebuie să se conducă numai după versetele de mai târziu care interzic categoric alcoolul.
Cum procedăm atunci cu contrazicerile ce se referă la necredincioşi, creştini şi iudei în Coran ? După ce principiu le interpretăm ? Exact după acelaşi principiu. Ce înseamnă aceasta ? Dacă la început Coranul a spus “Nu este silinţă la credinţă” (Sura 2:256) şi în alte locuri Mohamed vorbeşte de bine pe creştini, atunci după aceea a venit o “ploaie” de versete care au contrazis aceste adevăruri. De exemplu câteva din aceste versete care au fost descoperite mai târziu şi după care musulmanii adevăraţi trebuie să se conducă, spun aşa:
O, voi cei care credeţi! Luptaţi împotriva necredincioşilor de lângă voi! Ei să găsească în voi asprime! Şi să ştiţi că Allah este alături de ce ce au frică! (Sura 9:123)
Tot aceeași sură din Coran spune aşa:
După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i, încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv. (5)
Potrivit versetelor de mai târziu şi pe care musulmanii trebuie să le împlinească, creştinii şi iudeii sunt duşmanii musulmanilor:
O, voi cei ce credeţi! Nu-i luaţi pe evrei şi pe creştini ca aliaţi(prieteni)! Ei sunt aliaţi unii cu alţii. Aceia dintre voi, care vi-i faceţi aliaţi sunteţi ca şi cum aţi face parte dintre ei. Allah nu călăuzeşte pe calea cea bună pe un neam de oameni nelegiuiţi. (Sura 5:51)
Şi Sura 4:47 mai spune aşa cu privire la creştini:
O, voi celor care vi s-a dat Cartea(creştinii)! Credeţi în ceea ce Noi am pogorât, întărind ceea ce aveaţi deja, înainte ca să vă ştergem chipurile, sucindu-vi-le la spate ori să le blestemăm precum i-am blestemat pe oamenii Sabatului. Porunca lui Dumnezeu este împlinită! (47)
Apoi, tot conform versetelor de mai târziu,
Musulmanii ce refuză războiul sfânt sunt ameninţaţi cu focul veşnic
Cei lăsaţi în urmă, se bucură de lăsarea lor, căci astfel nu mai dau ascultare trimisului lui Dumnezeu. Ei urăsc să lupte pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor. Ei spun: “Nu porniţi la luptă pe arşiţă!” Spune: “Focul Gheenei este cu mult mai arzător!” De-ar înţelege! (Sura 9:81)
Şi în altă parte mai spune:
O, voi cei ce credeţi! Când îi întâlniţi pe cei care tăgăduiesc gata de luptă, nu le întoarceţi spatele, (15) căci cel care întoarce spatele într-o asemenea zi — dacă nu se duce la o altă bătălie ori dacă nu se alătură unei alte oştiri — acela va atrage mânia lui Dumnezeu asupra sa şi limanul său va fi Gheena! Urâtă devenire! (16)
Astfel de versete care îndeamnă la luptă şi omor, sunt mult mai multe în Coran, ca să nu mai vorbim de hadise (colecţia de cărţi care relatează faptele,obiceiurile şi vorbele lui Mahomed). Trebuie sau nu musulmanii să împlinească aceste versete ? Da trebuie. În cazul în care el nu este de acord cu aceste versete, atunci el nu este de acord cu învăţătura islamului şi prin aceasta el recunoaşte că Coranul se contrazice. Dar dacă se contrazice, atunci nu mai este cuvântul lui Allah. Prin urmare un astfel de musulman nu este un musulman adevărat.
Înţelegând toate acestea, ne întrebăm din nou, care musulmani sunt mai aproape de “adevăr” ? Cei seculari, tradiţionalişti sau fundamentalişti ? Bine înţeles că cei radicali, pentru că anume ei ţin cu stricteţe învăţătura şi tradiţia islamică. Şi anume din această categorie a făcut parte şi însuşi “proorocul” Mahomed.
Trimite prietenilor tăi:
- Unique Post








