Orice copil se naşte musulman- fals sau adevărat ?

by PREOT TEODOR on January 12, 2012 · 96 comments

Întrebare:

Am citit într-un comentariu recent şi de nenumărate ori am auzit la prietenii mei musulmani aşa o concepţie precum că “toți oamenii sunt născuți cu fitrah (natura islamului)”, toţi copiii deci potrivit islamului se nasc musulmani?? puteţi să explicaţi vă rog ce înseamnă aceasta?

Ce este Fitrah ? 

Wikipedia ne dă următoarea definiţie a cuvântului arab Fitrah:

Fitra, sau fitrah (Arabic: فطرة / ALA-LC: fiṭrah), este un cuvânt arabic care înseamnă “caracter(sau înclinaţie)”, “natură”, “constituţie”, sau “instinct”.

O hadisă din islam spună aşa:

Abu Huraira a auzit pe mesagerul lui Allah spunând: Nici un copil nu se naşte decât doar cu Fitra. Părinţii lui sunt cei ce îl fac Iudeu sau Creştin sau un Politeist. (traducere personală din limba engleză Sahih Muslim, cartea 33, numărul 6426)

Musulmanii fac referire la Sura 30:30 şi mai spun că Fitra se are în vedere şi designul după care Allah a creat omenirea. Ei mai spun că islamul este religia al-fitrah, adică religia naturii omeneşti, deoarece, spun ei, legile şi învăţătura acestei religii sunt în armonie cu înclinaţiile normale şi naturale a naturii omului(fitra).

În general, între musulmani, Fitra, se sub înţelege idea că orice copil se naşte musulman, conform designului pe care l-a alcătuit Dumnezeu pentru omenire. Acum ne punem întrebarea: “Am fost noi toţi născuţi musulmani ?” Prezentarea lucrurilor în islam sună frumos pentru ei, dar este aceasta adevărat ? Bine înţeles că nu. Şi uite de ce:

Modelul creaţiei îşi are originile în Biblie şi nu în Coran sau islam

Nu Coranul ne dă portretul şi designul creaţiei, ci Sfânta Scriptură a făcut acest lucru cu cel puţin 4 mii de ani înaintea Coranului, când a spus aşa:

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:27)

Dumnezeu ne-a creat bărbaţi şi femei, persoane cu intelect şi cu o liberă alegere. El nu ne-a creat roboţi sau robi ai unei religii pe care dorind sau nedorind trebuie să o urmăm. El ne-a creat oameni şi a pus în noi chipul şi asemănarea Sa. Să spui că orice copil se naşte musulman, nu este altceva decât a face pe cineva cu forţa rob al unei religii pe care nu el, ci altcineva a ales-o în locul său.

Dar, dacă ar fi să mergem pe unda islamului, atunci nu musulmanii, ci creştinii sau iudeii ar trebui să pretindă că orice copil este născut creştin sau iudeu. Însă nu poţi pune monopol pe orice copil născut, aşa cum o face islamul, de oarece, aşa cum am spus mai sus, orice fiinţă omenească se naşte de la Dumnezeu cu capacitatea şi dreptul divin de a-şi alege singur calea şi credinţa. Pe lângă toate acestea,

Orice copil se naşte păcătos 

Când Adam şi cu Eva au ales benevol să păcătuiască, păcatul a deteriorat chipul Lui Dumnezeu în ei. Astfel de la Adam încoace, toţi copii se nasc păcătoşi. Aşa spune Scriptura când zice:

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. (Romani 5:12-14,19)

Va spune cineva că doctrina aceasta nu este adevărată, pentru că copilul nu poate să moştenească păcatul tatălui său. Corect, copilul nu moşteneşte păcatele tatălui, dar moşteneşte o fire păcătoasă ca şi a tatălui său. De altfel, cei care aveţi copii mici, priviţi puţin la ei şi veţi înţelege. Cine îi învaţă încă de mici a minţi ? Face mama cursuri de spus minciuni cu ei ? Nu. Stă cineva cu ei să-i înveţe rebeliune şi neascultare ? Nu, dar totuşi copiii au deja în ei aceste porniri păcătoase, o fire exact ca şi a părinţilor lor.

Dacă vrem să spunem că fitrah şi islamul se sub înţelege a fi o stare păcătoasă în care se naşte orice om, atunci, sarcastic vorbind, le dau dreptate musulmanilor şi putem spune că orice om se naşte musulman, adică păcătos.

A fost Adam şi restul prorocilor până la Mohamed musulmani ?

Bineînţeles că nu! Aceasta este o altă învăţătură îndrăzneaţă de a musulmanilor prin care pretind că toţi proorocii, de la Adam încoace, au fost musulmani. Cum poate fi aceasta posibil dacă islamul a apărut odată cu Mahomed în secolul 6 AD ? Va spune cineva că “musulman” înseamnă “supus”, adică supus lui Dumnezeu şi că toţi proorocii au fost supuşi lui Dumnezeu, prin urmare au fost musulmani. A fi supus lui Dumnezeu şi a fi musulman sunt două lucruri total diferite. Religia islamică, nu este religia prorocilor dinaintea lui Mahomed, ci este o religie pe care a adus-0 Mahomed şi pe care tot el şi apoi urmaşii lui prin lupte şi sabie au răspândit-o peste tot pământul. Însă aceasta n-a fost religia prorocilor dinainte. Aceasta nu o spun numai eu, ci au spus-o şi mulţi alţii şi aceasta o dovedeşte şi istoria. Dacă toţi prorocii au fost musulmani, de ce atunci Mahomed a trebuit să-i înveţe pe enoriaşii săi cum să se roage (namoz) de 5 ori în zi ? De ce a trebuit (aşa cum a spus o vizitatoare a sitului nostru) să-i înveţe el cum să se spele înainte de rugăciune ? Dacă toţi prorocii au fost musulmani de ce nu au făcut-o ei până la el ? De ce toţi proorocii au fost din Israel şi centrul religios a fost în Ierusalim, dar a venit Mahomed şi a schimbat locul la Meca. De ce până atunci Scriptura era scrisă în limba pe care o vorbea poporul lui Dumnezeu Israel, limbi ca evreiasca, aramaica, greaca koine şi apoi vine unul ca Mahomed şi zice că “cuvântul” Lui Dumnezeu trebuie de citit numai în arabă şi toţi cei care se închină şi citesc rugăciunea (namozul) trebuie să o spună doar în limba arabă, că de altfel Dumnezeu nu-ţi primeşte rugăciunea. Înseamnă că Dumnezeu n-a ascultat rugăciunile celor dinainte de Mahomed ? Dumnezeu alte limbi decât araba nu ştie ?

Întrebări retorice de genul acesta putem pune la infinit. Însă în final, ajungem la concluzia că copiii nu se nasc musulmani şi nici prorocii nu s-au născut şi nu au fost musulmani. A pretinde că toţi oamenii se nasc musulmani este un lucru mare, dar această minciună nu poate fi trecută în registru ca şi adevăr.

Dumnezeu să ne ajute să deosebim bine adevărul de minciună.

Trimite prietenilor tăi:

Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex
  • Unique Post
  • Anonymous

     n-ai sa intelegi tu never islamul doar din Coran si din Hadithuri,asta ti-o spun sigur! despre presedinta Liberiei,ti-am spus cum sta treaba,daca t vrei sa intelegi ok.,daca nu,nu! mi-este egal,oricum stai linistit,islamul nu se schimba nici macar putin cu toata ca voi incercati sa demonstrati ceva,degeaba o faceti,orice ati spune stim singuri care e adevarul,nu stiti voi mai bine decat noi,nu ne comparam cu voi,noi studiem,voi va indoctrinati,si nu veni sa-mi spui mie ca biserica nu va indoctrineaza sau mass media ca sunt facute studii pe creier despre cat de mult influenteaza un singur cuvant scris creierul! voi sunteti condusi de Satana,lui ii faceti pe plac,nu lui Dumnezeu,pardon Allah,ca nu ne rugam la stanci,lemne si alte obiecte pe care le considerati sfinte!

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dragă Alexandra,
    mă uimiți tot mai mult și mai mult… Orice comentariu scris de dvs este o perlă, dar din păcate nu una bună… Vreau să vă întreb de unde ar putea domnul Gigel să cunoască Islamul dacă nu din Coran și Hadise ? Nu acestea sunt cărțile de căpătâi după care se ghidează un musulman ?

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    nu vă supărați, dar mă întreb dacă dvs nu aveți unele probleme de memorie ? Îmi pare că domnul Gigel și mulți alții pe acest site, v-au repetat în nenumărate rânduri că nu se închină la pietre, stânci, lemne etc. Dvs de ce insistați pe prostii despre care nimeni nu le-a afirmat aici pe site ? Să fie aceasta tot ce știți despre creștinism ?

  • Anonymous

    trebuie practicat ca sa il intelegi pe deplin draga preot teodor! din moment ce il hulesti nu ai cum sa intelegi! vad ce mult intelegeti voi din islam,spuneti numai prostii

  • Anonymous

     dar eu nu m-am referit strict la utilizatorii acest site,ci m-am referit la cum ”practica” crestinii crestinismul. As vrea sa nu stiu nimic despre o religie care nu adora un Dumnezeu!

  • Gigel

    Ce sa practici doamna ,un fals ,o imitatie nereusita ,un set de reguli si obligatii cu o tenta de adanca religiozitate ,care induce  in practicant o falsa stare de implinire ca a facut si el ceva pentru salvarea lui ?

  • Gigel

     Expresia aceasta a ta :
    “daca t vrei sa intelegi ok.,daca nu,nu! mi-este egal,”
    o foloseai cu tarie si cand incercai sa ne convingi de presedinta “musulmana ” a  Liberiei.

    Daca Islamul nu poate fi inteles doar din Coran ,nici nu ar trebuii ca hadisurile sa aiba vreun rol , inseamna ca aceasta carte, Coranul nu este nici pe departe ceea ce sustineti ca este :”desavarsita “.
    Tu din ce ai inteles Islamul ,din basmele spuse de predicatorii musulmani  ?
    Ce rol are Coranul daca nu poti intelege Islamul din el ?

  • Gigel

     Doamna Alexandra , ba chiar te-ai referit strict la noi ,ai spus :
    “ca nu ne rugam la stanci,lemne si alte obiecte PE  CARE  LE  CONSIDERATI  sfinte!

    Te contrazici ?

  • Gigel

     Oricum palestinienii sunt “artisti ” ,din “pietre ,scuipat si lemne ” fac rachete qassam :

    “Blocada impusa de autoritatile israeliene impotriva Fasiei Gaza nu ii
    opreste pe teroristi sa fabrice rachete Qassam, constata un reporter al
    ziarului “El Pais”.  

    Insotit de trei membri ai
    Jihadului Islamic, un reporter al cotidianului spaniol “El Pais” a ajuns
    la un atelier clandestin de fabricare a rachetelor Qassam.
    O lunga
    calatorie cu taxiul, cu un sofer de incredere, intr-o noapte atat de
    intunecata incat militantii palestinieni nici nu l-au mai legat la ochi
    pe “musafirul” lor, s-a incheiat undeva aproape de granita de nord a
    Fasiei Gaza, locul de lansare a multor atacuri cu rachete asupra
    Israelului. Respectand consemnele stricte, militantii palestinieni si
    ziaristul spaniol si-au stins tigarile si si-au oprit telefoanele
    mobile, indreptandu-se spre atelierul in care se lucreaza la ultima
    etapa – si cea mai periculoasa – a fabricarii rachetelor Qassam:
    incarcarea cu explozibil. Aceasta misiune li se incredinteaza doar celor
    mai curajosi militanti, pregatiti special in Iran. Toti sunt tineri,
    sub 22 de ani. Lucreaza atent, avand sarcini clar impartite: unul
    pregateste amestecul – o jumatate de lingura de nitrat, o jumatate de
    kilogram de glucoza –, altul cantareste explozibilul. Sunt atat de
    experimentati incat ar putea munci si legati la ochi. De cand s-a format
    celula lor, la mijlocul lui 2005, au fabricat mii de rachete, in unele
    zile chiar peste o suta.
    “Nitratii sunt din Israel, la fel ca
    glucoza. Aproape totul vine din Israel, deci boicotul nu serveste la
    nimic”, explica militantii palestinieni, iar inscriptiile in ebraica de
    pe sacii de nitrat de potasiu, folosit ca ingrasamant, confirma
    declaratiile lor. O alta cale de aprovizionare o constituie tunelurile
    subterane care leaga Egiptul de Fasia Gaza, prin care, spun
    palestinienii, se poate transporta aproape orice. Desi rudimentare,
    rachetele au o raza suficient de mare (9 km) pentru a atinge orasul
    israelian Sderot.
    Militantii palestinieni sunt constienti de
    riscuri: o explozie necontrolata, un bombardament israelian i-ar putea
    rani sau ucide.”

    In loc sa foloseasca ingrasamantul in agricultura mai bine il folosesc ca explozibil .Tu chiar vrei sa cred ca exista blocada si oamenii nu au ce sa manance si medicamente ?
    Blocada este numai pentru produse care pot fi folosite in scopuri militare si cu toate acestea ,tot se fabrica rachetele .
    Las-o incolo cu pietrele ,scuipatul si lemnele

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dar dvs acum dialogați cu cei persoanele de pe acest site sau cu cei pe care îi învinuiți ? Cum puteți să-i băgați în vină domnului Gigel lucruri pe care le fac alții și nu dumnealui ?

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dar poți să practici ceea ce nu știi ? Oare nu trebuie să cercetezi înainte de a aplica? Oare nu tu sau doamna Ioana,(nu-mi aduc aminte) ați spus că principiu “crede și nu cerceta” este unul periculos ? Ba mai mult ați spus că creștinii se conduc după un astfel de principiu, când habar nu aveți de creștinism… Și acum, îmi spuneți că deja și dvs vă place acest princpiu și că trebuie să practici islamul(fără să-l cercetezi) și doar așa poți să-l îngțelegi… Câtă minciună și șiretenie…

  • Anonymous

    incredibil cat esti de invidios,te roade invidia, in comentariul tau vad numai ura si dusmanie,daca ai putea a sterge islamul din istorie nu? din pacate pentru tine si pentru multi altii ca tine,nu puteti,sunteti condusi de Satana,el va intuneca mintile si va sopteste numai lucruri rele,sunteti aroganti ingamfati,va credeti superiori,ar fi bine sa existe cineva sa va aduca cu picioarele pe pamant,ca prea sunteti asa visatori,cu capul in nori,rataciti,naivi,creduli,falsi,rau,invidiosi! asta e caracterizarea tipica crestinilor,ca sa nu mai spun de celelalte ” calitati ” pe care din pacate le detineti de mici copii!

  • Anonymous

     nu ma intereseaza ce crezi tu,atata timp cat stiu adevarul. si asa pentru cultura ta generala,ca vad c nu prea ai! sti cum il numesc evreii carora le iei apararea pe Isus ” Mantuitorul vostru”? il numesc FIUL CURVEI!!!!! Daca vrei sa sti! stiu prea multe despre evrei ca sa nu ii urasc! stiu cate planuri diabolice au,stiu ce motto-uri au,stiu cat de mult vor si in acelasi timp reusesc sa controleze multimea de oameni naivi. nu vezi ca au inceput? chiar nu esti atent la ce se intampla in jurul tau?

  • Anonymous

    ai facut vreodata PRACTICA la scoala? nu prea se vede din moment ce nu sti care e diferenta dintre teorie si practica! la fizica,chimie,matematica etc,intai se face teorie si mai apoi ca sa intelegi se face practica,exercitii! Sau poate tu nu ai auzit de practica! deci ca sa intelegi ce scrie in Coran trebuie sa aplici sa practici,numai practicand iti dai seama!

  • Anonymous

     nu din fericire nu ma contrazic,aveti voi fel si fel de impresii! ca de obicei!  m-am referit la toti crestinii,nu in special la cineva anume! intelegi ? intelegi ce inseamna TOTI? sau nici asta nu te duce mintea sa intelegi?

  • Anonymous

     sincer nici eu nici Ioana cred ca nu vrea sa stie nimic de crestinism! eu una regret ca parintii mei mi-au schimbat religia,ce inseamna pentru voi a practica???????????????? dupa mintea mea de om normal care gandeste logic trebuie sa cercetezi si dupaceea sa practici ca sa intelegi! credinta ta e convingerea ta! daca nu esti convins si pentru acest lucru trebuie sa practici,ce credinta ai? numai teorie? din auzite si vazute? acum am inteles de ce nu practicati invataturile lui Isus alleihi sallem,ca doar trebie numai sa le sti nu a le si practici,nu? cata naivitate,cata invidie,cata dusmanie!

  • Anonymous

    nu as putea sa-l las sa isi piarda credinta,este obligatia mea sa-l invat islamul,dupaceea daca el decide sa aplice invataturile mele,foarte bine,daca nu este treaba lui,va fi judecat!

  • Anonymous

     sunt de treaba,cu cine ii de treaba ,cu cine merita! daca tu nu te consideri asa,imi pare rau pentru tine!

  • Anonymous

     Una dintre
    dogmele de baza ale Crestinismului o reprezinta credinta in pacatul
    original. Conform acesteia, fiecare om este nascut plin de pacate
    deoarece el mosteneste pacatul de la marele sau stramos Adam (a.s.), cel
    care a pacatuit cand a consumat din copacul interzis, impotriva
    poruncii divine. Asadar, omul este nascut plin de pacate si total
    incapabil sa fie virtuos. Iar dincolo de aceasta, nu se poate salva pe
    sine insusi. Credinta in pacatul originar sau mostenit nu are nicio
    baza, fiind falsa din urmatoarele considerente :In mod logic, rational, pacatul sau puritatea nu se pot
    transmite de la tata la fiu. Un copil poate sa mosteneasca inaltimea,
    culoarea ochilor, chipul, dar nu pacatul. Presupunand ca tatal tau a
    comis un pacat, l-ai mosteni si tu ?! Credinta in pacatul mostenit contrazice principiul
    “pedeapsa-recompensa”. Cum poate o persoana sa fie pedepsita pentru un
    pacat pe care nu l-a facut ?! Aceasta doctrina este contrara justitiei divine. Dumnezeu poate sa
    pedepseasca o persoana pentru ce a facut acea persoana, nu pentru
    actiunile tatalui sau strabunicului sau. Vechiul Testament afirma ca
    fiecare moare pentru pacatul sau :”Parintii nu trebuie sa fie ucisi pentru feciori, nici feciorii nu
    trebuie sa fie ucisi pentru parinti, ci fiecare sa fie ucis pentru
    pacatul lui.” (II Paralipomena 25 : 4)
    Vechiul Testament, tinut drept sfant de catre crestini, ne spune ca fiul nu poarta pacatul tatalui, cum nici tatal – pe cel al fiului : “Fiul nu va
    purta nedreptatea tatalui, si tatal nu va purta nedreptatea fiului.
    Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa.”
    (Iezechiel 18 : 20) 
    Crestinismul
    ii atribuie primul pacat lui Adam (a.s.) Dar aceasta contrazice
    Pentateuhul biblic, conform caruia Eva, nu Adam, a savarsit primul
    pacat. Adam (a.s.) spune ca femeia care il insotea i-a dat sa manance
    din pom si el a mancat “Zisa Adam : Femeia pe care mi-ai dat-o sa fie cu mine, aceea mi-a dat din pom si am mancat.” (Facerea 3 : 12)

  • Anonymous

    Draga Alexandra:iata cum intelege eu acest aspect.Raspunsul este putin teologic si lung, dar sper sa intelegi:
     Fiecare se naşte în această lume inocent, într-o stare de neutralitate morală în care nu are vreo înclinaţie spre bine sau spre rău. Societatea e cea care îi corupe pe aceşti nevinovaţi nativi, ca să spunem aşa. Pe măsură ce suntem expuşi comportamentului păcătos din jurul nostru, inocenţa noastră normală, naturală, este erodată de influenţa societăţii. Dar atunci se ridică întrebarea: Cum a ajuns societatea să fie coruptă în primul rând? Societatea e formată din oameni. Cum se face că atât de mulţi oameni au păcătuit? Este aproape un adevăr de la sine înţeles în cultura noastră că nimeni nu e perfect. Iar Edwards a pus întrebări precum: De ce nu? Dacă fiecare s-a născut într-o stare de neutralitate morală, te-ai aştepta, din punct de vedere statistic, ca aproximativ 50 de procente din acei oameni să crească şi să nu păcătuiască vreodată. Dar nu asta e situaţia pe care o vedem noi. Peste tot putem vedea fiinţe umane acţionând împotriva principiilor morale şi standardelor Noului Testament. De fapt, oricare ar fi standardele morale ale culturii în care trăim, nimeni nu le respectă la modul perfect. Chiar şi onoarea recunoscută între hoţi este încălcată de hoţi. Indiferent cât de jos ar fi nivelul moralităţii în societatea noastră, oamenii totuşi îl încalcă. 
    Există deci ceva incontestabil în legătură cu natura decăzută a caracterului nostru uman. Toţi oamenii păcătuiesc.Doctrina păcatului originar ne învaţă că noi oamenii păcătuim pentru că suntem păcătoşi. Nu suntem păcătoşi pentru că păcătuim, ci, dimpotrivă, PACATUIM pentru că suntem PACATOSI; altfel spus, de la căderea omului, am moştenit o condiţie coruptă de păcătoşenie. Avem acum o natură păcătoasă. Noul Testament spune că suntem sub păcat, avem o tendinţă către răutate, astfel încât prin tot ce facem, de fapt, păcătuim, pentru că stă în natura noastră să păcătuim. Dar nu aceasta e natura care ne-a fost dată la început de Dumnezeu. La început am fost nevinovaţi, dar acum întreaga rasă umană s-a prăbuşit într-o stare de depravare.

  • Anonymous

    Continuare:Draga Alexandra:
    Cum se face că întreaga omenire se naşte în păcat din cauza căderii lui Adam?Cred că Noul Testament NE INVATA că întreaga OMENIRE se naşte cu consecinţele unei NATURI DECAZUTE din cauza păcatului lui Adam şi Eva. Noul Testament repetă frecvent această idee – “prin neascultarea unui singur om, moartea a intrat în lume.” Acest lucru a provocat multe proteste teologice. Ce fel de Dumnezeu îi pedepseşte pe toţi oamenii cu consecinţele păcatului unui singur om? De fapt, pare să fie contrazisă învăţătura profetului Ezechiel. Acesta a mustrat poporul lui Israel atunci când ei spuneau că părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii. Profetul a spus că Dumnezeu tratează fiecare persoană în funcţie de propriul ei păcat. El nu mă pedepseşte pe mine pentru ce a făcut tatăl meu, nici nu-mi pedepseşte fiul pentru ce am făcut eu, deşi consecinţele se pot răsfrânge asupra a trei sau patru generaţii. Mesajul din Ezechiel pare să indice că vinovăţia nu este transferată de la o persoană la alta.Astfel întrebarea devine şi mai dificilă. Noi vrem să protestăm spunând: “Nu vrem pedepsire fără reprezentare.” Nu ne place să fim făcuţi responsabili pentru un lucru făcut de altcineva, deşi există ocazii în propriul nostru sistem de justiţie în care recunoaştem un anume nivel de vinovăţie pentru o faptă făcută de altă persoană cu ajutorul unei conspiraţii criminale.De exemplu, te-aş putea angaja să ucizi pe cineva. Deşi eu sunt departe de scena crimei şi nu apăs pe trăgaci, eu totuşi pot fi acuzat de crimă de gradul întâi. Tot ce ai făcut tu a fost să-mi îndeplineşti dorinţa. Deşi eu n-am apăsat pe trăgaci, sunt vinovat de intenţia răuvoitoare cu premeditare pe care tu ai îndeplinit-o de fapt.Aţi putea spune că nu e o analogie prea strălucită cu Căderea, pentru că nimeni nu l-a angajat pe ADAM SA PACATUIASCA împotriva lui Dumnezeu în numele meu. Evident că n-am făcut-o. EL a fost NUMIT REPREZENTANT al întregii rase umane. Din nou, avem tendinţa să nu acceptăm acest lucru, pentru că nu-mi place să fiu considerat responsabil pentru ce face reprezentantul meu dacă nu am ocazia să îmi aleg reprezentantul. Cu siguranţă eu nu l-am ales pe Adam să mă reprezinte. Acesta e unul din motivele pentru care ne place să avem dreptul să ne alegem reprezentanţii în guvern: acţiunile pe care ei le întreprind în domeniul politic au consecinţe extraordinare în vieţile noastre. Nu putem fi toţi în Washington ca să adoptăm legislaţia. Vrem să ne alegem reprezentanţi cu speranţa că ei vor reprezenta cu acurateţe dorinţele şi aspiraţiile noastre.Nu a existat vreun moment în istorie în care să fi fost reprezentat mai perfect decât în Grădina Edenului, pentru că reprezentantul tău a fost ales în mod infailibil de către un Dumnezeu cu desăvârşire sfânt, cu desăvârşire drept şi omniscient. De aceea NU POT SPUNE CA EU AS FI FACUT ALTCEVA  decât a făcut Adam.O ultimă idee: Dacă obiectăm în principiu la permisiunea acordată de Dumnezeu unei persoane pentru a acţiona în numele altei persoane, atunci acesta ar fi sfârşitul credinţei creştine. Întreaga noastră răscumpărare se bazează pe acest principiu, care spune că prin ce a făcut HRISTOS NOI SUNTEM RASCUMPARATI.

  • Anonymous

    Draga Alexandra, Biblia spune:(legat de pacatul original)

    12. De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit…13. (Caci inainte de Lege pacatul era in lume. Dar pacatul nu este tinut in seama cata vreme nu este o lege.14. Totusi moartea a domnit, de la Adam pana la Moise, chiar peste cei ce nu pacatuisera printr-o calcare de lege asemanatoare cu a lui Adam, care este o icoana preinchipuitoare a Celui ce avea sa vina.15. Dar cu darul fara plata nu este ca si cu greseala; caci, daca prin greseala unuia singur, cei multi au fost loviti cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu si darul pe care ni l-a facut harul acesta intr-un singur Om, adica in Isus Hristos, s-au dat din belsug celor multi.16. Si darul fara plata nu vine ca prin acel unul care a pacatuit; caci judecata venita de la unul a adus osanda; dar darul fara plata, venit in urma multor greseli, a adus o hotarare de iertare.17. Daca deci prin greseala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, in toata plinatatea, harul si darul neprihanirii, vor domni in viata prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!)18. …Astfel, dar, dupa cum printr-o singura greseala a venit o osanda care a lovit pe toti oamenii, tot asa, printr-o singura hotarare de iertare a venit pentru toti oamenii o hotarare de neprihanire care da viata.19. Caci, dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur Om, cei multi vor fi facuti neprihaniti.20. Ba inca si Legea a venit pentru ca sa se inmulteasca greseala; dar unde s-a inmultit pacatul, acolo harul s-a inmultit si mai mult;21. pentru ca, dupa cum pacatul a stapanit dand moartea, tot asa si harul sa stapaneasca dand neprihanirea, ca sa dea viata vesnica, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dar de ce să-l înveți islamul, dacă el deja este musulman ? Cum așa să-l înveți ? Nu afirmați dvs că orice copil se naște musulman? De ce trebuie să-l mai învățați, oare nu este aceasta o influență religioasă ? Deci, dacă l-ați lăsa de capul lui, el ar putea, “fiind musulman” și ne silit de nimeni, să aleagă altă religie ?

  • Anonymous

    cu siguranta nu vreau sa stiu nimic despre crestinism in sensul ca nu vreau sa stiu sa ma interesez doar ptr a face atacuri, consider ca este bine sa cercetezi sa te informezi. dar eu stiu ca islamul este adevarul si consider ca este mult mai bine ptr mine sa a ocup de studierea coranului si sa nu imi pierd timpul cu celalalte. dar daca cineva vrea sa discute despre islam eu sunt dispusa dar cu conditia sa nu incerce sa ma manipuleze lucru 99% imposibil de realizat.

  • Anonymous

     trebuie sa-l invat Sunna,este obligatia mea sa-l invat cum sa aplice ce cere Allah in Coran,sa aplice traditia Profetului Mohammed,voi nu va invatati copii sa aplice ce scrie in biblie,sau invataturile lui Isus? Aiurea daca nu faceti asta,de aia nu stiu prea multi ce scrie in Biblie,nu stiu cum sa aplice crestinismul,de aceea sunt cum sunt crestinii din ziua de azi,ca ii lasati dupa voia lor! Bineinteles ca ar putea sa aleaga alta religie in locul islamului,sper InshaAllah sa nu faca aceasta greseala enorma pe care o va regreta toata viata,dar este decizia lui sa aleaga ce e mai bun pentru el,eu voi face tot posibilul sa-l invat ce e bun,sa-l invat Sunna,pana cand va avea discernamant si va fi capabil sa-si croiasca propriul drum in viata,sa fie independent!

  • Anonymous

     ai dreptate,tot ce stiu despre crestinism in ziua de azi si pe viitor va fi strict pentru cultura generala! cu toate ca as vrea sa fiu paralela cu totul in privinta acestei religii! nu imi face niciun bine,nu ma ajuta cu nimic sa stiu ceva despre crestinism,nu gasesc niciun folos in cercetarea crestinismului,a bibliei,tot ce am nevoie sa stiu doar deschid Coranul zic Bismillah si Allah imi raspunde,citesc hadithurile citesc viata profetului nostru Mohammed,si sunt impacata ca stiu ce vreau,chiar si putinul pe care-l stiu sunt sigura de adevar! imi pun increderea in Allah Preainaltul ca ma va invata religia Lui si ca imi vrea binele! Allah sa fie multumit de tine!

  • Anonymous

     DA PERFECT! ai dreptate ,suntem facut sa pacatuim sa gresim ca sa putem cere iertare! lucrul care ogica mea nu ma lasa sa-l accept este ca omul mosteneste pacatul lui Adam,alleihi sallem! nu avem cum sa mostenim un pacat al cuiva,fie el si Adam! daca ar fi asa,noi atunci in Ziua Judecatii sunte trasi la raspundere pentru greseala lui Adam? asa ceva nu este corect si prin urmare sustii ca Dumnezeu u este corect cu oamenii!!! GRESIT! Dumnezeu este cel mai corect,si fiecare va fi rasplatit pentru pacatele,faptele,vorbele,intentiile sale,nu am cum de exemplu sa platesc eu pentru un pacat al tau,sau invers,nu este corect asa ceva.normal ca la inceput am fost puri,toti,am fost nascuti pri fara pacat,fara greseala,nu mostenim nimic! and ne nastem ni se asterne in fata o coala alba pe care de la varsta de 7 ani ni se scriu faptele,bune si rele,nu are cum un copil sa mosteneasca firea pacatoasa a tatalui sau,pana la 7 ani copiii sunt Pasarile Paradisului! Allah sau Dumnezeu cum vrei sa-i zici,ne-a creat sa pacatuim,sa gresim,ca sa ne putem cere iertare,si ca sa ne ierte,Milosul Milostivul,Iertatorul!

  • Anonymous

     da perfect sunt de acord cu tine,nu poti plati pentru un pacat facut de altcineva! e simpu,fiecare raspunde pentru propriile fapte!

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dragă Alexandra,
    dar nu vă contraziceți ? Odată ce spui că orice copil se naște musulman, dar părinții sunt aceia care îl fac creștin sau hindus, de ce atunci dvs ca părinte îl indoctrinați pe copilul dvs cu Sunna și Coranul ? Dacă este deja musulman de ce este nevoie să-l mai învățați islamul ca la vâsta adolescenței să aleagă să fie musulman ?
    Creștinii adevărați (în ciuda celor spuse de dvs) își învață copii Sfintele Scripturi și îi îndrumă pe drumul cel drept. Noi facem acest lucru, tocmai din pricina că înțelegem că copii noștri, sau născut cu o fire păcătoasă, exact ca și a noastră, și dacă nu-i învățăm lucrurile sfinte, au toate șansele să fie robi păcatului toată viața lor. Înțelegeți diferența ?

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Dar cine a spus că cineva trebuie să plătească în fața lui Dumnezeu pentru păcatul altcuiva. Faptul că păcatul și firea păcătoasă de la Adam s-a răsfrâns asupra întregii omeniri, aceasta nu înseamnă că veți fi trasă la judecată pentru păcatul lui Adam. Păcatul cel mai mare pentru care dvs veți fi trasă la răspundere este acesta: “Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:18) Pe lângă aceea că aveți o inimă plină de răutate, îndârjire, minciuna, viclenia, bârfă și ură față de toți cei care se numesc creștini, evrei și toți aceia care au o altă părere decât a dvs, pe lângă toate acestea, cel mai mare păcat pentru care veți fi trasă la judecată, este PENTRU CĂ NU AȚI CREZUT ÎN NUMELE SINGURULUI FIU AL LUI DUMNEZEU!
    Dumnezeu să vă ajute să credeți cu adevărat în El!

  • Gigel

     Binenteles ca am facut practica ,dar daca nu stii bine teorie nu ai cum sa reusesti in practica .
    Atata timp cat “teoria ” voastra este falsa ,cat timp este un amestec de reguli si porunci omenesti care propulseaza pe barbat si dau toate drepturile barbatului ,se vede si unde duce practica :
    -posibilitatea ca barbatul sa-si pedepseasca sotia
    -posibilitatea ca mosi de 70-80 de ani sa poata avea ca sotii fetite de 10 ani
    -interdictia in multe tari musulmane ca femeia sa iasa neinsotita din casa
    -casatoria temporara
    -fanatism religios terorist .

    Eu nu spun ca toti musulmanii sunt asa , cred ca sunt si multi  oameni decenti ,normali ,dar aceste posibilitati sunt permise de Coran in islam.

  • Anonymous

     pai din moment ce ai o fire pacatoasa pe care ai mostenit=o fara sa vrei de la Adam,platesti pentru asta,nu? logic! eeeh sau stati ca voi nu sunteti condusi de logica,sunteti condusi de vise de superstitii! aha am inteles! de unde stiti dvs atatea???? sunteti cumva Dumnezeu ”intrupat” ???  cum de stiti pentru ce fapt voi fi eu trasa la raspundere??? eu si barfa,baba si pusca! nu imi place barfa voi sunteti cei care alimentati si infloriti orice veste,transformand-o in prea uracioasa barfa! cred ca ma confundati cu un crestin! sunt departe de voi! nu am cum sa cred intr-un fiu al Lui Allah din moment ce nu are! simplu! daca ar fi avut,desi nu este adevarat,ar fi spus asta in toate Cartile,am fi stiut asta de la Moise,de la Adam,de la Avram,de toti profetii,dar ce ciudat,numai de la crestini auzi asta! hmmmm  ……….. bizar!!!

  • Gigel

     Problema este ca tu insuti nu intelegi ce spui ,si cred ca este o mare problema pentru tine aceasta situatie .
    Cand ai spus :”"ca nu ne rugam la stanci,lemne si alte obiecte PE  CARE  LE  CONSIDERATI  sfinte!”  ,ai folosit persoana a doua plural (le considerati ) .
    Nu stii cine sunt cei de la persoana a doua plural ?
    Este cazul sa facem analiza sintactica si morfologica ?

  • Gigel

     Nu uita de versetele satanice ale lui Mahomed .

  • Anonymous

     confunzi traditia cu Sharia! ca de obicei! confundati multe lucruri voi!  NU EXISTA MUSULMANI TERORISTI! TEORIA NOASTRA ESTE FALSA???? HA HA HA! TE-AI UITAT PUTIN LA TEORIA DUPA CARE TE GHIDEZI TU??? SAU ESTI ORBIT DE BISERICA DE PREASFINTII LUI PESTE,DE PREOTI JEGOSI??? CU SIGURANTA AU INFLUENTA ASUPRA TA,ESTI INCREDIBIL DE NAIV,PATETIC!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Anonymous

     INCREDIBIL,UNDE S-A AJUNS!!!

  • Anonymous

     nu este niciun verset satanic,nu mai tot vorbi prostii,stiu prea bine ca nu sunt versete de care ziceti voi,ce tot incercati sa demonstrati ca Coranul nu e vrednic de crezare? vedeti bine ca toata lumea va contrazice,tot pe-a voastra o tineti,va zbateti din rasputeri sa aratati ca islamul nu e bun,dar dovezi stau marturiile a milioane de oameni care si-au dat seama ca islamul e calea catre Paradis,celelalte religii si sectele lor nu conteaza,poti sa zici tu ce vrei,nu vei schimba nimic!

  • Anonymous

     http://stirileprotv.ro/stiri-despre/preoti uite ce va invata biserica! Rusine sa va fie!

  • Anonymous

    Draga Alexandra, BA DA de la Adam mostenesc firea pacatoasa, inclinarea spre pacat, NU PACATUL INSUSI!Este o mare diferenta intre pacatul in sine si mostenirea, inclinarea spre pacat!
    “12. De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit… ”
    Insa din fericire, prin Isus Hristos avem iertare, El fiind jertfa de ispasire pentru pacatul nostru, fara de care nu putem avea mantuire:”19. Caci, dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur Om(Isus Hristos), cei multi vor fi facuti neprihaniti.20. Ba inca si Legea a venit pentru ca sa se inmulteasca greseala; dar unde s-a inmultit pacatul, acolo harul s-a inmultit si mai mult;21. pentru ca, dupa cum pacatul a stapanit dand moartea, tot asa si harul sa stapaneasca dand neprihanirea, ca sa dea viata vesnica, prin Isus Hristos, Domnul nostru. ”

  • http://crestinism-islam.com Preot Teodor

    Draga mea,
    dupa mine, să spui că eu rup lucrurile din context, că îvăț pe oameni să se închine la sfinți și icoane etc. este o lipsă de educație din partea dvs. Dacă ați spus că ați citit pe acest site mai multe articole, atunci aș vrea să-mi arătați măcar unul unde eu învăț pe cititori aceste lucruri ? Nu încercați să faceți pe jertfa, și să arătați că eu urăsc musulmanii. Așa cum am mai spus, eu nu urăsc musulmanii, ba chiar îi compătimesc. Eu urăsc învățătura rea și periculoasă a islamului, care nu vine de la Dumnezeu ci de la cel rău.

  • Gigel

     Si parerea mea este ca e o tampenie sa crezi ca toti oameni se nasc supusi lui Allah.Cum poti sa argumentezi ca un bebelus care nu gandeste rational care nu stie sa vorbeasc care nu intelege ce-i spun altii este un “suspus ” .
    Poti sa fii supus daca nu ai ratiune ?

  • alyomar

     daca tu esti sau ai fost ateu,asta nu inseamna ca toti oamenii se nasc atei,sa fim seriosi!!! daca nu ar exista botezul vostru oamenii ar creste cu credinta PURA in Dumnezeu,nu ar avea in minte astfel de idei fantastice despre un om care a fost profet si anume Isus,ca el este si Dumnezeu,si om,si fiu,si profet,si unic si triunic!!! Allahuakbar! cat de mare e Allah,cat este de milos cu voi ratacitii,surzii si orbii!  bineinteles ca te poti naste cu credinta in Allah Preainaltul,ca doar Islamul este UNICA religie care conduce la BINE, restul nu conteaza,Isus a fost musulman,Moise,Avram,Noe,toti de la primul pana la ultimul profet au fost musulmani,dupa parerea mea esti in intuneric,nu am nicio indoiala,nu vad ce pot discuta cu tine,va scuzati,va contraziceti,va mintiti singuri! Parsivi,si fatarnici,si nu in ultimul rand Ignoranti! Este o caracterizare demna de un crestin,ca sa nu mai zic de celelalte ”calitati” pe care din pacate le detineti,toti!

  • alyomar

    bravo! asta am repetat de N ori si nu vor sa inteleaga,problema e ca Allah le-a acoperit inimile,ochii si urechile cu un val de intuneric,si orice le spui pentru ei e totuna,de-i previ ori nu nici nu iti dau ascultare,ce sa spun ….. ignoranti!  am pomenit si eu de atatea ori de conciliile ecumenice,nimeni,dar nimeni nu a indraznit sa comenteze,sti de ce??? pentru ca nu au ce sa comenteze,nu au raspunsuri! ii simplu! prea mult se contrazic si se min unii pe altii incat nici nu mai cred ce spun! eu tare sunt curioasa cum i-au facut ” sfinti” pe Constantin si pe Elena,Elena aia era o cruva,facea sex cu fiu-sau! vai si amar in ce mod isi practica ei credinta,in ultimul hal a ajuns crestinismul, nu mai este respect pentru nimic!

  • alyomar

    bravo! asta am repetat de N ori si nu vor sa inteleaga,problema e ca Allah le-a acoperit inimile,ochii si urechile cu un val de intuneric,si orice le spui pentru ei e totuna,de-i previ ori nu nici nu iti dau ascultare,ce sa spun ….. ignoranti!  am pomenit si eu de atatea ori de conciliile ecumenice,nimeni,dar nimeni nu a indraznit sa comenteze,sti de ce??? pentru ca nu au ce sa comenteze,nu au raspunsuri! ii simplu! prea mult se contrazic si se min unii pe altii incat nici nu mai cred ce spun! eu tare sunt curioasa cum i-au facut ” sfinti” pe Constantin si pe Elena,Elena aia era o cruva,facea sex cu fiu-sau! vai si amar in ce mod isi practica ei credinta,in ultimul hal a ajuns crestinismul, nu mai este respect pentru nimic!

  • alyomar

    dar totusi stiati ca cel mai COMUN nume din intraga lume este MOHAMMED??? 

  • Gigel

     Comentariul meu nu era adresat tie ,de ce intervii ?
    Cu tine nu am ce dialoga ,pana ce nu inveti sa vorbesti omeneste . Sunt poate de varsta tatalui tau ,invata sa vorbesti ,sau asa ai fost invatata de Islam ?
    Am atacat idei ,conceptii si  oamenii care au initiat erezii ( de exmplu Mahomed) si nu oamenii simpli ai Islamului (de exemplu pe tine) ,tu ataci oameni deoarece nu ai cu ce sa ataci Crestinismul .
    Nu-ti voi raspunde la comentarii si nici nu le voi citi daca nu schimbi modul de a dialoga . Poate inveti ceva de la “sora ta de credinta ” ,doamna Ioana ,stie sa poarte un dialog ca intre oameni .

Previous post:

Next post: